Tuesday 15 November 2011

Există o autentică fascinaţie românească pentru îmbrăcămintea britanică? [Is there an authentic Romanian fascination with British clothing?!]

Cu mulţi ani în urmă, în copilărie, am pus la păstrare în memorie o expresie care desemna calitatea, durabilitatea şi chiar eleganţa – ‘stofă englezească’ (iată un exemplu).

Treptat, îmi pare că expresia a ajuns să nu se mai refere exclusiv la textile şi îmbrăcăminte, ci să fie o marcă (un brand) a(l) calităţii şi a(l) lucrului bine făcut (vezi aici sau aici).

Este unul dintre acele lucruri – or fi multe, puţine?! – pentru care britanicii ar putea să fie mândri (nu că le-o trebui prea mult să se umfle în pene :-) că le construieşte o imagine relativ bună în ochii românilor.

Să nu uităm faptul că sintagma, înfiptă bine în vocabularul limbii române, precede deceniile comuniste când ajunseseră rarităţi hainele din stofă (şi calitate) englezească.

Chiar şi eu m-am simţit elegant şi mândru de un sacou din astfel de stofă englezească, cu mult înainte de a şti despre şi de a fi un fan (mă rog, cât pot fi eu de ‘fan’ :-) a unui brand britanic: Marks & Spencer.

Într-o Românie comunistă, precum aceea în care am deschis eu ochii şi unde opţiunile vestimentare erau destul de limitate, ceva made in UK’ părea foarte atrăgător.

Sau ieşit din comun(ism), sau chiar subversiv un picuţ. Sau, cum am zice în zilele noastre, era… cool. Poate chiar funcţiona ca un surogat de libertate.

Pentru mulţi, faptul că puneau mâna pe vreo pereche de blugi (blue jeans), sau altceva făcut (‘made in…’) în lumea liberă le era suficient, ca să se considere disidenţi, cumva eliberaţi şi resemnaţi cu celelalte realităţi zilnice.

Ce nevoie să mai ai de libertatea cuvântului sau libertate de conştiinţă? Puţini mai aveau cuvânt (azi şi mai puţini), iar conştiinţă – nici atâţia cât ceilalţi puţini

Multora le era destul dacă puteau ciupi frânturi de libertate vestimentară. Cei care puteau ciupi, au ajuns şmecheri.

Mulţi dintre ceilalţi au ajuns buni meseriaşi, profesori, doctori, ingineri etc – pentru că nu aveau cum să iasă în evidenţă decât prin lucrul bine făcut de ei înşişi, nu prin ceva de purtat, care putea fi mai întâi cumpărat, apoi etalat.

Pe atunci, moda dezirabilă era să fii mai toată ziua prins într-o uniformă: de şoim al patriei, de pionier, de vânzător, de muncitor, de miliţian, de soldat, de membru al gărzilor patriotice sau de… artist în Cântarea României.

Parcă şi în afara contextelor oficiale, tot un soi de uniformă era şi îmbrăcămintea aşa-zis civilă – cu prea mici variaţii, anostă, uneori nu prea comodă, adesea lipsită de calitate.

La două decenii după ce am sărit pârleazul din raiul comunist, or fi încă destui care să se îmbrace uniform, cu având aparent diverse, dar în realitate foarte sărace alegeri de haine ‘made in China’.

Totuşi, există mult mai multe opţiuni, precum aceste magazine de haine englezeşti, adesea la mâna a doua (second hand), aflate cu precădere în Transilvania***, cu o singură excepţie (poza 7) – Bacău (unde am mai constatat urme britanice :-)

Dar nici stofele englezeşti par să nu aibă succes în vremurile noastre de criză, căci o prăvălie de haine englezedin Arad (poza 1, septembrie 2010) avea să devină magazin chinezesc” (poza 8, septembrie 2011).

*** NOTĂ: Imaginile nelocalizate în articol au fost surprinse, în luna mai 2011, în oraşele Oradea [2], Satu Mare [3], Baia Mare [4], Odorheiu Secuiesc [5] şi Miercurea Ciuc [6].

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

No comments: