Friday, 24 February 2012

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (19) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Născocită în Mesopotamia, distilarea băuturilor a pătruns în actuala Marea Britanie pe la sfârşitul primului mileniu creştin. Este doar o supoziţie, nimeni nu poate şti exact.

Se cunoaşte doar că acest meşteşug a venit dinspre Irlanda – de unde a venit şi creştinismul, cumva a doua oară şi cu o vigoare mai mare decât când Britania era provincie romană.

Cum obiceiurile rele au mai mare vitalitate de propagare decât virtuţiile, prepararea acestor băuturi tari s-a extins în întreaga Scoţie, apoi (poate chiar concomintent!) în Anglia.

Nici când, nici cum s-a născut băutura spirtuasă atât de cunoscută – whisky (în engleza scoţiană), respectiv whiskey în engleza irlandeză şi americană – nu se ştie exact.

Totuşi, probabil că trecuseră sute de ani de când începuse să fie fermentată, distilată şi băută până la prima atestare documentară (Irlanda, 1405).

S-ar putea scrie tratate întregi despre cauzele pentru care s-a inventat whisky-ul şi motivele care au dus la râspândirea sa. Remarc câteva – două mai evidente, altul mai bizar.

În primul rând, lipsa vinului. Clima insulelor britanice nu prea favoriza creşterea viţei de vie, iar nici comerţul de masă cu o astfel de delicatesă timp îndelungat.

Secole întregi, vinul nu se afla decât în biserici şi pe mesele nobililor lorzi, dar nicidecum nu era atât de accesibil precum în societatea de consum de azi.

Un alt motiv al răspândirii meşteşugului a fost desfiinţarea monahismului în Anglia, în timpul Reformei lui Henric al VIII-lea.

Daţi afară din mănăstiri, călugării au răspândit în lume tehnologia de preparare a acestei licori obţinute din fementarea cerealelor, asupra căreia avuseseră monopolul.

Să ne mirăm că Reforma şi Protestantismul au prins atât de repede pe meleaguri britanice, dacă monahii aveau astfel de preocupări neduhovniceşti?!

În fine, cred că cel mai important motiv de răspândire a whisky-ului a fost inventarea alambicului (1826).

De atunci, industria scoţiană a whisky-ului a continuat să crească, lăudându-se cu miliarde de £ (GDP) aduse la bugetul UK, ba chiar şi cu angajaţi mai productivi decât cei ai băncilor.

Greu de zis dacă de la whisky se trag cele 4% din cazurile de cancer cauzat de alcool în UK, dar alcoolul pare încă o afacere de succes în Scoţia, deşi contestată de unii.

Profitabilă, dar pe cale să devină o victimă a independenţei Scoţiei, căci avertismenul de la Londra este limpede – prin FCO nu s-ar mai promova pe gratis băutura!

Oare or mai rămâne la fel de productivi lucrătorii scoţieni care scot produse (sticle de 750-1,000 ml) cu o valoare medie de £ 20-160?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Friday, 17 February 2012

[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (23)

[EN] It’s definitely not worth it in Romania, where prices are outrageous and the products far from being the best. [RO] Clar nu merită în România, unde preţurile sunt scandaloase, iar produsele departe de a fi cele mai bune.

[EN] But when in the UK, do as wise shoppers from all over Europe do and visit a Marks & Spencer clothing store! [RO] Dar când eşti în UK, fă precum alţi cumpărători isteţi din întreaga Europă şi vizitează un magazin de haine Marks & Spencer!

[EN] One can buy quality stuff at reasonable prices, especially where there are sales. [RO] Oricine poate cumpăra lucruri de calitate la preţuri rezonabile, în special  când sunt reduceri.

[EN] I’d make a shopping trip to London or Edinburgh every 2-3 years, only to never enter a Romanian store! [RO] Aş face o excursie de shopping la Londra sau Edinburgh la fiecare 2-3 ani, doar să nu mai intru într-un magazin românesc vreodată!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Wednesday, 15 February 2012

Witty bits from what I learned in the UK (21) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

Less than a year after the biggest wave of EU enlargement, the better off (Western) half of the European Union was more or less terrified by the prospect of an invasion of low skilled workers from the new Member States.

On a peaceful, stable and prosperous continent – too bad that these certitudes’ would be put in doubt sooner than most people could have imagined in May 2004 or January 2007 – this kind of scaremongering was a lucrative strategy for many newspapers.

East Europeans were allegedly rushing to the former paradise that had been protected by the Iron Curtain, in order to feast on its delights, but bring nothing in exchange. So it was told by some, so it was believed by many.

For anyone coming from the poorer (Eastern) half of the EU, those assumptions were preposterous from the beginning.

With some exceptions (tens of thosands at most) most of the intra-EU migrants (about two million only from Romania) would not be savage migratory hordes, but law-abiging taxpayers in their adoptive countries.

By no means were these second class Europeans’ inherently  prone to pulverise the social structures of the Welfare States which had already been weakened by numerous homegrown causes.

The archetipal threat was – as it was portrayed initially and mainly in France, but not exclusively there – the Polish plumber.

This character was meant to represent a cheap worker, with unverifiable skills, who was free to access the labour market, thus to steal’ the jobs of the locals.

A large number of foreign workers would drive wages down, make trade unionism falter, and cause massive unemployment.

A EU commissioner from the Netherlands dared to claim that, contrary to popular belief in the threat’ posed by such workers from the new Member States, he would entrust a Polish handyman with taking care of his second home in France.

When I was in the UK, I asked someone (an economic researcher) whether a similar fear of foreign plumbers existed in Britain, beyond the hysteria of the tabloids.

His answer is another witty bit’ which explains the success of Polish (+ Romanian, Estonian, Hungarian etc) plumbers (+ other workers) have been having in many EU countries over the past years:

“The British plumber is not as good as the Polish plumber, and the latter may even smile to you. Skills of the lower part of  the population are not as good as in Eastern Europe.”

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Monday, 13 February 2012

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (24) – Emergency chargers / Încărcătoare de urgenţă

[EN] When I first saw them in Brighton, I thought they are another weird Brit stuff, although they were ‘made in China’. [RO] Când le-am văzut prima oară în Brighton, m-am gândit că sunt alte ciudăţenii britanice, deşi erau made in China’.

[EN] The more civilised the country you’re in, the less obvious seems the emergency. [RO] Cu cât este ţara mai civilizată în care te afli, cu atât mai puţin evidentă pare urgenţa.

[EN] As long as you’re not doing anything adventurous and not travel to remote, scarcely inhabited areas… I mean. [RO] Câtă vreme nu faci nimic adventuros şi nu călătoreşti către zone îndepărtate, puţin locuite... vreau să zic.

[EN] If you have no ‘fuel’ for a phone call, how likely is that everyone else around you have the same problem? [RO] Dacă nu ai suficient ‘combustibil’ pentru un apel telefonic, cât de probabil este ca toată lumea din jurul tău să aibă aceeaşi problemă?

[EN] And who hasn’t got a mobile phone in an EU country, in our times?! [RO] Şi cine n-are un telefon mobil într-o ţară UE, în vremurile noastre?!

[EN] Actually, these emergency mobile phone batteries (here, here, here) can be extemely useful these days. [RO] De fapt, aceste baterii de urgenţă pentru telefonul mobil (aici, aici, aici) pot fi extrem de utile în aceste zile.

[EN] Especially when you happen to be in parts of Romania swept by blizzards, facing blackouts of 4-5 days… [RO] În special când se întâmplă să fii în părţi din România măturate de viscole, înfruntând pene de curent de 4-5 zile…

[EN] …and you’re in need of making repeated calls or send SMSes to emergency services that are overwhelmed by a ‘Big Freeze’. [RO] …şi ai nevoie să faci apeluri disperate sau să trimiţi SMS-uri către servicii disperate care sunt copleşite un ‘Mare Îngheţ’.

[EN] Too bad that such batteries can’t save Nokia… But maybe states should store them along with fuel, blankets and food. [RO] Păcat că astfel de baterii nu pot salva Nokia... Dar poate că statele ar trebui să le stocheze alături de combustibil, pături şi alimente.

[EN] How long until a ‘clever guy’ makes a big business of of these items ? [RO] Cât o mai fi până ce un băiat deştept’ va face profit din aceste produse?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday, 10 February 2012

Democraţie românească în 2012: taxare fără reprezentare [Romanian democracy in 2012: taxation without representation]

Noul Guvern de la Bucureşti a fost instalat de o coaliţie şi de un preşedinte, Traian Băsescu, a căror susţinere (aprobare, simpatie etc) nu depăşeşte 25% în sondaje. Şi la acest procentaj s-ar ajunge de-abia cumulat, ba încă şi prin jonglerii statistice.

S-a mai văzut şi la alţii, ar zice unii. Da, admit eu, şi chiar îmi vine în minte cel puţin un exemplu din istoria relativ recentă – ultimele două cabinete laburiste din UK.

T. Bliar and G. Clown primiseră un pic peste 35% din totalul voturilor exprimate în mai 2005, scor graţie căruia s-au menţinut la putere până în 2010.

Era vorba de un singur partid, nu de o strânsură conjuncturală. Şi de un executiv proaspăt instalat după un scrutin, nu cu nouă luni înaintea unor alegeri generale.

Felicitat de preşedintele Comisiei Europene, de trimisul Unchiului Sam în România cât şi de cel al Perfidului Albion, noul Guvern român are tot atâta legitimitate cât avea Guvernul Majestăţii sale în coloniile nord americane pe la anii 1770.

Supuşii britanici care aveau să devină cetăţeni americani, se plângeau de “taxare fără reprezentare”, cum reclamă în zilele noastre inscripţiile de pe taxiurile din Washington D.C., teritoriul federal fără putere de vot în Congresul SUA.

Fix de acelaşi lucru, de nereprezentare – în ciuda birurilor plătite – se plâng milioane de români. Mai rău decât toţi – cei lăsaţi să moară sub nămeţi în aceste zile.

Explozia nemulţumirii de dincolo de Atlantic în urmă cu vreo 235 de ani avea să ducă la grave răzmeriţe,  insurgenţă, apoi la un Război de Independenţă, respectiv la naşterea SUA.

Ceea ce ar putea exploda în România este încă ţinut la rece, sub temperaturi polare. Dar şi când va fi să explodeze tot ce s-a acumulat, nu-s deloc semne că are ce să se nască ceva bun.

Oare ce s-ar mai putea naşte’ dintr-o naţiune muribundă, care a pierdut într-un deceniu de pace mai mulţi locuitori decât totalul celor decedaţi în războaie de la proclamarea independenţei (1877) până acum?

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Wednesday, 8 February 2012

[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (22)

[EN] It is often said – and for good reasons – that Great Britain is an ‘expensive country’.

[RO] Se spune adesea – şi pentru motive întemeiate – că Marea Britanie este o ţară scumpă’.

[EN] In pounds (GBP), all things seem to cost more than in most other EU countries.

[RO] În lire (GBP), toate lucrurile par să coste mai mult decât în cele mai multe ţări UE.

[EN] That’s why, before the current economic crisis, many Brits dreamed of spending their retirement years in France, Spain, Portugal or Cyprus…

[RO] De aceea, înaintea actualei crize economice, mulţi britanici visau să îşi petreacă anii de pensiei în Franţa, Spania, Portugalia sau Cipru...

[EN] However, what exacly is expensive in UK should be debated beyond a blog post.

[RO] Totuşi, ce anume este scump în UK ar trebui dezbătut dincolo de o postare pe blog.

[EN] In my view, truly expensive are those things indispensable – such as rents, gas and electricity bills, insurances, public transport etc…

[RO] În opinia mea, cu adevărat scumpe sunt acele lucruri indispensabile – precum chiriile, facturile de gaz şi electricitate, asigurările, transportul public etc…

[EN] Clothing and other daily necessary items can be bought at reasonable prices from places like this Inverness Street Market, in Camden Town, in the north of London.

[RO] Îmbrăcăminte şi alte obiecte necesare zilnic pot fi cumpărate la preţuri rezonabile din locuri precum această Inverness Street Market, în Camden Town, în nordul Londrei.

[EN] Thanking my reader C.L. for the pics, I invite anyone to visit this not as posh as Oxford Street (but surely not so expensive!) part of London.

[RO] Mulţumind cititoarei mele C.L. pentru poze, invit pe oricine să viziteze această parte nu-la-fel de fiţoasă-ca Oxford Street (dar sigur nu chiar aşa scumpă!) a Londrei.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Monday, 6 February 2012

Wind farms trigger ‘bad’ climate changes [Fermele eoline declanşează ‘rele’ schimbări climatice]

While the fourth consecutive harsh winter is wreaking havoc throughout Europe, some bad news from across the Atlantic come to debunk the myth of a highly esteemed ‘green champion’ supposedly fighting climate change.

Apparently ‘risk-free’ (clean and renewable) windpower is not benign for the environment, as wind farms are likely to trigger harmful climate changes!!!

Daytimes temperatures around land-based wind farms can fall as much as 4 (four) degrees Celsius, while at night temperatures can increase, shows a study conducted at the University of Illinois.

A 1 (one) degrees Celsius increase of temperatures in regions with large numbers of wind turbines could be expected by 2100, another study (from the Massachusetts Institute of Technology) claims.  

Although these effects have so far been measured in farms in California and Iowa, it’s not unlikely that similar results would be recorded in the UK or anywhere else for that matter, such as Germany or Tulcea county (TL) in easthern Romania.

Some praise their elegant appearance (which is obvious especially when they are compared to the ugly oil wells), other have been mocking them as unnatural monstrosities which scar beautiful landscapes.

Irrespective of our aesthetic likes (I’m rather charmed by their gracious ‘looks’ :-) or dislikes, wind turbines may not be as harmless as they have been praised by global warming (GW) ideologues.

Not only that they posing dangers to birds but they are also prone to accidents, as they lack durability and reliability.

Another often ignored worrisome aspect is the effect of their inaudible (but perceptible) vibrations on human beings (+ here).

Those living too close to wind turbines could be risking heart disease, tinnitus, vertigo, panic attack, headaches and insomnia, a pediatrician from New York City believes.

However, there are already and there will always be other scientists claiming the exact opposite – that wind farms are not significantly dangerous to birds, neither to humans.

Who are we to believe? Those eager to draw conclusions which are more convenient to the official anti-GW agenda? Or those others ‘outcasts’ who say that there are dangers were the political establishment sees none?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday, 3 February 2012

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (23) – Obscene towers / Turnuri obscene

[EN] I noticed the first of these towers, among other very high buildings, in the financial heart of London (pics 1 + 3). [RO] L-am observat primul dintre aceste turnuri, între alte clădiri foarte înalte, în inima financiară a Londrei (pozele 1 + 3).

[EN] And I couldn’t have missed the other one, maybe not the tallest in Barcelona, but the strangest, rivalling Sagrada Familia. [RO] Şi nu puteam să-l fi ratat pe celălalt, poate nu cel mai înalt, dar cel mai ciudat din Barcelona, rivalizând cu Sagrada Familia.

[EN] I find hard to like both obscene buildings, as they look like some nasty… suppositories :-( [RO] Îmi vine greu să-mi placă ambele clădiri obscene, căci arată ca nişte neplăcute… supozitoare :-(

[EN] Neither in New York City, nor in Shanghai have I seen such ‘funny’ skyscrapers… [RO] Nici în New York City, nici în Shanghai n-am văzut astfel de zgârie-nori amuzanţi’…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Thursday, 2 February 2012

Chestii d-astea, numai la britanici (32) [Things like these, only at the Brits]

Încă de la primul episod al acestui serial, am vrut să evidenţiez lucruri care mi-au părut cât mai pe dos, mai invers, mai în răspăr cu ce am remarcat prin alte state europene, de prin SUA ori de prin alte ţări pe unde am mai trecut.

Nu ştiu care of fi fost cele mai ciudate dintre ciudăţenii, dar, la patru ani de când am început să bloggăresc pe acest (bizar la rându-i) MunteanUK, mai am încă niscaiva de prezentat – iată încă două în episodul de faţă.

În prima imagine apare o secţie a Metropolitan Police, aflată pe o străduţă din vechea urbe a Londrei (City of London), care... abia dacă se face remarcată în peisaj.

Mai degrabă inscripţia de pe pavaj – care delimitează locul de parcare cu inscripţia DOAR VEHICULE ALE POLIŢIEI” – îţi atrage atenţia decât clădirea în sine. Despre aceasta n-ai zice că este altceva decât o prăvălie oarecare...

Poate chiar una în faliment, dacă te iei după vitrinele albe, deloc atrăgătoare. Nu-ţi sare în ochi niciun însemn al autorităţii, iar moto-ului Lucrăm pentru o Londră mai sigură” are o caligrafie care seamănă mai mult cu a unui slogan comercial.

Oare nu este acest lucru taman invers decât în alte ţări, unde unităţile de poliţie trebuie să fie, dacă nu chiar impozante, măcar cât de cât vizibile?

Sau, poate, tocmai pentru că respectivul colţişor din Londra este locuit preponderent de imigranţi (mai ales musulmani), s-o fi primit vreo indicaţie ca unitatea de poliţie să se piardă cumva în peisaj, ca să nu atragă atenţia?

A doua imagine surpinde altceva destul de neobişnuit, pe o arteră principală (Queens Road) din Brighton, care face legătura dintre gară şi inima comercială a oraşului.

Este vorba de un aşa-numit MASONIC CENTRE” (poză), despre care nu ştiu cine s-ar aştepta să-l vadă chiar acolo, în plină stradă.

Oare prin alte ţări nu sunt nu neapărat ascunse, dar în mod cert ferite de prim planul atenţiei publice, orice clădiri masonice?

Sau poate mă înşel?! Căci, potrivit amicului Google, inclusiv într-un Brighton canadian (din Ontario) un astfel de centru masonic apare chiar pe strada principală (Main Street)?

Ei, oricât de secretoşi or lăsa impresia că sunt masonii pe alte meleaguri, iată că Marele Maestru din Brighton (UK) se declară încântat să prezinte masoneria din [East + West] Sussex întregii lumii” pe siteul lojei respective!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]