Thursday 2 February 2012

Chestii d-astea, numai la britanici (32) [Things like these, only at the Brits]

Încă de la primul episod al acestui serial, am vrut să evidenţiez lucruri care mi-au părut cât mai pe dos, mai invers, mai în răspăr cu ce am remarcat prin alte state europene, de prin SUA ori de prin alte ţări pe unde am mai trecut.

Nu ştiu care of fi fost cele mai ciudate dintre ciudăţenii, dar, la patru ani de când am început să bloggăresc pe acest (bizar la rându-i) MunteanUK, mai am încă niscaiva de prezentat – iată încă două în episodul de faţă.

În prima imagine apare o secţie a Metropolitan Police, aflată pe o străduţă din vechea urbe a Londrei (City of London), care... abia dacă se face remarcată în peisaj.

Mai degrabă inscripţia de pe pavaj – care delimitează locul de parcare cu inscripţia DOAR VEHICULE ALE POLIŢIEI” – îţi atrage atenţia decât clădirea în sine. Despre aceasta n-ai zice că este altceva decât o prăvălie oarecare...

Poate chiar una în faliment, dacă te iei după vitrinele albe, deloc atrăgătoare. Nu-ţi sare în ochi niciun însemn al autorităţii, iar moto-ului Lucrăm pentru o Londră mai sigură” are o caligrafie care seamănă mai mult cu a unui slogan comercial.

Oare nu este acest lucru taman invers decât în alte ţări, unde unităţile de poliţie trebuie să fie, dacă nu chiar impozante, măcar cât de cât vizibile?

Sau, poate, tocmai pentru că respectivul colţişor din Londra este locuit preponderent de imigranţi (mai ales musulmani), s-o fi primit vreo indicaţie ca unitatea de poliţie să se piardă cumva în peisaj, ca să nu atragă atenţia?

A doua imagine surpinde altceva destul de neobişnuit, pe o arteră principală (Queens Road) din Brighton, care face legătura dintre gară şi inima comercială a oraşului.

Este vorba de un aşa-numit MASONIC CENTRE” (poză), despre care nu ştiu cine s-ar aştepta să-l vadă chiar acolo, în plină stradă.

Oare prin alte ţări nu sunt nu neapărat ascunse, dar în mod cert ferite de prim planul atenţiei publice, orice clădiri masonice?

Sau poate mă înşel?! Căci, potrivit amicului Google, inclusiv într-un Brighton canadian (din Ontario) un astfel de centru masonic apare chiar pe strada principală (Main Street)?

Ei, oricât de secretoşi or lăsa impresia că sunt masonii pe alte meleaguri, iată că Marele Maestru din Brighton (UK) se declară încântat să prezinte masoneria din [East + West] Sussex întregii lumii” pe siteul lojei respective!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

No comments: