Saturday, 28 July 2012

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (36) – President for one day… / Preşedinte pentru o zi…

[EN] They have never been my favourites, but I grew up while (more or less accidentally) listening to them… [RO] Nu s-au numărat niciodată între favoriţii mei, dar am crescut în timp ce (mai mult sau mai puţin accidental) îi ascultam…

[EN] Paraziţii – a top hip hop Romanian band – once made a prophecy (targeting Adrian Năstase?! :-) [RO] Paraziţii – o trupă hip hop de top din România  – au făcut cândva o profeţie (ţintindu-l pe Adrian Năstase?! :-)

[EN] There’s a couple of lyrics that would perfectly describe the hypocrite Traian Băsescu and his brainwashed supporters: [RO] Există o pereche de versuri care i-ar descrie perfect pe ipocritul Traian Băsescu şi pe susţinătorii lui spălaţi la creier:

[EN]President for one day I be / I’d pawn you all, and you wouldn’t catch me.[RO]Dacă aş fi pentru o zi preşedinte / V-aş amaneta pe toţi şi nu m-aţi prinde”.

[EN] The bogus guardian of democracy is threatening us with ‘the EU’s outrage’, anticipating ‘frauds’. It’s him or… nothing. [RO] Falsul gardian al democraţiei ne ameninţă cu scandalizarea UE’, anticipând fraude’. Este el sau… nimic.

[EN] He’s cold bloodedly gambling once more on his aura of victimised hero. The pitcher goes to the well once too often… [RO] Cu sânge rece, pariază încă o dată pe aura lui de erou victimizat. Ulciorul nu merge de multe ori la apă…

[EN] He wouldn’t stop… Only Romanians can stop him by massively voting in favour of kicking him right into the trash bin of history! [RO] El nu s-ar opri… Doar românii îl pot opri votând masiv în favoarea trimiterii sale direct în coşul de gunoi al istoriei!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Thursday, 26 July 2012

Minciuna repetată de un milion de ori… [The lie repeated a million times…]

Parcă vorbesc cu turcii!” – aşa sună o exclamaţie din popor, rămasă din moşi strămoşi şi menită să sintetizeze exasperarea în faţa unui interlocutor autoritar, convins că numai el are dreptate, consecvent (ca un bou?!) în a-şi susţine opiniile.

Ori că vobeşti cu Băsescu şi ai lui fanatici ieniceri portocalii, ori că vorbeşti cu Başesgioglu*** – tot acelaşi lucru este… nu te poţi înţelege, nu ai o limbă comună.

Nu că ar fi să dăm, neapărat, crezare ipotezei că familia Băsescu este de origine turcă, însă, pe unde a trecut cel mult-lăudat drept preşedinte-jucător, erou anticorupţie, reformist etc, a lăsat în urmă ceea ce lăsau şi turcii când invadau aceste meleaguri acum câteva sute de ani.

Jale şi prăpăd – oameni plecaţi în bejenie (ba chiar invitaţi să o facă!), cu veniturile jumulite, socotiţi drept leneşi şi inutili, spitale închise, natalitate în prăbuşire, resurse prădate, declin al autorităţii statale şi un sufocant simţământ de străin în ţara ta.

Nici urmă de progres economic, de reaşezare pe criterii meritocratice a societăţii, de valori europene, de instituţii ale statului de drept funcţionale… Sub nicio formă, nici urmă de ‘trai mai bun’, aşa cum se promisese în 2004.

N-a fost decât, vorba unui analist politic din UK (citată deja pe acest blog), de o revoluţie a milionarilor contra miliardarilor”. Un jaf sistematic în favoarea unei găşti portocalii.

În tot acest timp, maşinăria de propagandă a funcţionat non-stop, scuipând aceleaşi şi aceleaşi minciuni, potrivit cărora Băsescu = progres, democratizare, europenizare, dreptate, corectitudine, UE’, iar ‘ceilalţi (oricare ceilalţi!) = înapoiere, totalitarism, ieşire din Europa, nedreptate, corupţie, Rusia’…

În afara privilegiatei nomenclaturi portocalii, mai toţi românii au văzut că tot progresul nu este vreun colier de diamante (de oportunităţi care să ducă la un trai mai bun), ci un laţ tot mai strâns în jurul gâtului nostru.

Cu malefică perseverenţă, s-a construit o novlimbă (Newspeak) maniheistă, de genul “patruped bun, biped rău”. Patruped = Băsescu şi ai lui, toţi cei care vor şi aduc binele ţării, prosperitatea şi dreptatea’, în timp ce ‘bipezii = duşmanii bunăstării (?!) aduse de Băsescu’.

Evident, cu excepţia specimenelor pitice şi a cocoşaţilor morali care se dau mari intelectuali (curat ‘ieoropeni’, precum în operele lui I.L. Caragiale), bipezilor le este mai greu să se coboare şi să-l pupe în fund pe Zeus.

Cu dispreţ faţă de definiţia de dicţionar a termenului, se tot vorbeşte de lovitură de stat şi de apărarea democraţiei prin răstălmăcirea ei, printr-un boicot care, chipurile, ar fi tot atât de onorabil precum cele la care chema Mahatma Gandhi.

După învăţăturile lui Joseph Goebbels, minciuna este repetată de un milion de ori şi difuzată pe canale variate, doar-doar o ţine. Deja, după opt ani de propagandă, minciuna că ‘Băsescu = cel bun, iar ceilalalţi = cei răi’ atât s-a lipit ca guma de mestecat în păr pe creierele unora, încât extirparea ei pare imposibilă.

Ei se socotesc a gândi independent’, dar nu au mestecat ei înşişi guma respectivă, ci li s-a lipit gata rumegată de alţii. Nimeni, nici dintre cei mai apropiaţi, nu ar fi fost gata să moară alături de Ceauşescu, dar alături de Băsescu s-or găsi destui.

Numai Dumnezeu ştie dacă, în pofida milioanelor de minciuni băsiste s-or putea aduna destule milioane de voturi DA, pentru evitarea unui război civil. De nu, tot numai către El putem avea nădejde şi să-I cerem să ne ocrotească de turcii cei dintre noi’.

*** NOTĂ: Pentru asocierea făcută, îmi cer iertare politicianului turc Murat Başesgioglu care, probabil, nu are nicio legătură cu Băsescu şi viaţa politică din România, dar mi s-a părut frapantă similaritatea dintre numelui lui şi cel al preşedintelui suspendat.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Tuesday, 24 July 2012

Ringhişpil de ură [Merry-go-round of hatred]

Oricâte argumente ar căuta, şlefui şi pune în vitrină oricare dintre tabere – în favoarea acestui fals erou al democraţiei, Traian Băsescu, sau împotriva lui – ele nu mai contează în aceste zile.

A încerca să convingi pe cineva care îl vrea dus pe Dictachior ori pe un băsist portocaliu şi în cerul gurii de valabilitatea a măcar 5% dintre ideile susţinute de cealaltă parte are tot atâtea şanse de izbândă precum a câştiga Marele Premiu la Loto 6 din 49.

Atât cei care îl vor plecat (eventual şi la puşcărie) pe Traian Băsescu, cât şi cei care îl vor înapoi la Cotroceni au cam înţeles că ora dezbaterilor a trecut. De fapt, cu valul de isterie băsistă nici nu s-ar fi putut discuta nimic.

Comparând Parlamentul României cu Parlamentul Republicii de la Weimar, care a favorizat ascensiunea lui Adolf Hitler, şi trimiţând şarje de delaţiuni la Bruxelles, oamenii preşedintelui cred că dreptatea este de partea lor.

Numai că Dreptatea nu a fost niciodată de partea mârlăniei, aroganţei, şantajului, violenţei de limbaj, ipocriziei, minciunilor neruşinate, furtişagului ridicat la nivel de excelenţă şi altor metehne care au caracterizat cei ultimii opt ani de domnie băsistă.

Cei care urlă că înlăturarea idolului lor este ‘lovitură de stat’ sau ‘atac asupra instituţiilor statului’ refuză să vadă cât de găunos este personajul pe care l-au pus pe un piedestal al democraţiei.

Băsescu are de dat răspunsuri despre dispariţia flotei comerciale a României, despre aducerea trenurilor cu mineri în iunie 1990, despre mascarada răpirii jurnaliştilor români în Irak (2005) şi despre punerea ţării pe masa de disecţie a FMI (2009).

Poate mai mult decât orice, el trebuie să răspundă despre ce s-a ales de promisiunile sale de erou al luptei anticorupţie din 2004. Cum se face de caracatiţa roşie, atribuită lui Adrian Năstase, a fost înlocuită de o mai lacomă şi mai neruşinată caracatiţă portocalie?

Dincolo de propaganda auto-intitulaţilor inteligenţi, democraţi, europeni etc, există destule argumente pentru a susţine că DA, Băsescu trebuie să plece – citiţi aici, aiciaiciaici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici sau aici.

Doar că nu mai este timp de argumente, în aceste ultime zile dintr-un război al nervilor. Este o încleştare nebună care poate fi numai preludiul unui şi mai înverşunat război dacă Băsescu revine în funcţie. Şi n-o mai poate face decât la masa verde.

Fiecare parte pune gaz pe foc, încercând să aţâţe suficientă ură. Pentru ca cei care îl urăsc pe Băsescu să se mobilizeze la urne, în ciuda caniculei şi a perioadei concediilor. Sau, de cealaltă parte, pentru ca susţinătorii lui să stea departe de secţiile de votare.

Strâmbând din nas în faţa duhorilor democraţiei – pe care şi-or fi închipuind-o vreo zeiţă fără de cusur?! – unii simandicoşi sceptici zic că nimic bun n-a ieşit din ură şi deplâng faptul că românii iarăşi votează (sau nu o fac) mânaţi de ură.

Dar n-ar fi cazul să ne simţim ruşinaţi de aşa ceva. Dacă acceptăm premisa că mobilizarea masivă la vot este posibilă doar ca urmare a mobilizării urii, ar reieşi că mai nimic de la Revoluţia franceză încoace nu s-a clădit pe altceva decât pe ură.

Toate idealurile măreţe şi principiile generoase au fost scrise după ce au curs valuri de sânge şi s-au adunat stive de capete tăiate. Or, acum nici vorbă de aşa ceva. Românii vor doar să scape de Băsescu, cum au vrut să scape şi de Ceauşescu. Dar nu cu gloanţe, ci cu voturi.

Nici în 1989 nu şi-o fi dorit nimeni din România vărsare de sânge şi asasinarea dictatorului în ziua de Crăciun. Dar au vrut alţii în locul nostru, orchestrând acel proces stalinist. Acum, de ce să ni-l vrea alţii pe Băsescu?

Să fi avut românii şansa de a-l da jos pe Carol al II-lea încă din primăvara anului 1940, poate că acea tragică vară din istoria României ar fi arătat altfel. Poate că încă nu era prea târziu ca pierderile să fi fost mai mici.

Să fi avut şansa de a-l trimite pe Ceauşescu la o blândă puşcărie (ca pe Todor Jivkov) sau într-un autoimpus exil (ca pe Erich Honecker), poate că şi istoria ultimilor 23 de ani ar fi fost mai blândă cu noi.

A-l da pe Băsescu afară de la Cotroceni nu înseamnă că, automat, în locul regimului său fals proslăvit drept unul justiţiar (?!) se va instala un regim injust (?!) controlat de plagiatorul Victor Ponta, cum urlă vuvuzelele portocalii.

Băsescu nu este întruchiparea justiţiei imparţiale, nici garantul democraţiei funcţionale şi nici catalizatorul unei economii prospere. Fără el, poate că ceva-ceva s-ar putea să fie mai bine; dar cu el – sigur nimic nu poate să fie bine.

Cu Băsescu – rămânem în buzunarul Germaniei, iar birul către Marele Licurici va creşte, căci va trebui să pluseze pentru a cumpăra bunăvoinţa Unchiului Sam, care pare (oricum, să nu ne luăm după aparenţe!) gata să-l lase din braţe.

Cu Băsescu – nu avem nicio libertate de mişcare la rangul de al şaptelea stat ca mărime în UE, ci suntem slugoi, arvuniţi deja pentru a face parte dintr-o Eurozonă, de unde unii (Grecia) nu ştiu cum să scape, iar alţii se felicită că n-au intrat (Suedia).

Poate că aceasta este democraţia şi nimic mai mult – un carusel al urii, în care nu suim cu toţii, odată la alegerile la termen sau mai des (în caz de referendum). Ne învârtim ce ne învârtim, ameţim şi, la finalul cursei, îl aruncăm peste bord pe indezirabili.

Nu tăiem capete, nu exilăm pe nimeni, ci doar ne bucurăm că îi dăm afară din terenul de joc pe cei care ne-au devenit nesuferiţi şi le râdem în nas susţinătorilor lor, dintre care destui au profitat din plin cât au fost ai lor la putere.

Este o bucurie primitivă, care nu poate aduce nimănui un plus de fericire, nici nu ne abslovă de vinovăţii personale, cum niciun ţap ispăşitor nu o poate face. Atâta ne poate dărui democraţia, un rău fără de care ne-ar putea fi şi mai rău.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Wednesday, 18 July 2012

What makes Russia ‘great’ and what ‘belittles’ Great Britain [Ce face Rusia ‘mare’ şi ce ‘micşorează’ Marea Britanie]

Gone are the days when Napoleon Bonaparte was fearing Russia for being “the continental sword of England,” and so are the days when Winston Churchill’s Britain had to make use of the USSR as a continental sword against Nazi Germany.

Today, a general mistrust – whether polite or sarcastic at times – reigns over the relations between London and Moscow. The reasons for that are not entirely obvious.

London is no longer backing a moribund Ottoman Turkey against Tsarist Russia, nor is it offering a safehaven to thousands of White Russians, fleeing from the onslaught of Bolshevik Communism.

Neither are Britain’s and Russia’s conflicting interests in Asia so vivid as they were in 19th century, as there are is no British, nor Russian empire left.

The British armed forces are in their 10th year of what could be called a ‘Fourth Afghan War’, while London’s and Moscow’s views on Iran differ, but there’s no Great Game being played anymore. No longer British, India is rather close to Russia.

Therefore, why are Britain  and Russia are on so irreconcible terms these days?

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Of course that, beyond my above hypersimplistic geopolitical analysis, there are enough substantial differences to be found. But there are similarities even within those differences:

[1] Britain’s slow descend into a multicultural dictatorship seems incompatible with the nationalistic dictatorship of Vladimir Putin.

They are both doubtful democracies. The significant difference is that one has always been a democratic pariah, while the other has still got the BBC, which is worth several thousand bayonets, if we look at it from Bonaparte’s perspective.

Maybe Oliver Cromwell was no less of a villain than Ivan the Terrible, but it seems that only the latter’s country would forevermore be labeled as ‘undemocratic’.

On the other hand, it seems utterly inconceivable to put into question the paramount British democracy. Anyone who dares do that would be quickly dismissed as insane…

[2] Britain’s willingness to sell almost anything to foreign investors is different from the fact that Russia’s economy was handed to a bunch of oligrachs that are more ore less controllable (even when they reside in London :-) by Putin.

Either the capital is multinational or national, the sad truth is that both Britons and Russians are no longer in control of their natural resources and national economies.

Both the Communist paradise promised in the USSR or the Welfare State promised in post-WW2 Britain were illusions.

[3] Britain’s Armed Forces are facing one of their toughest enemies ever, the severe budget cuts, while Russia’s Military, in spite of a poorer budget, is rearming.

It would take some time before Russia closes all the technological gaps, however, it will always enjoy an advantage in numbers and strengths.

[4] Britain is not as alone as Russia is. Shielded by NATO membership, and thanks to the English Channel, the Perfidious Albion is relatively safe.

In no possible UK-against-Russia scenario, Britain would be forced to fight alone, as in the summer of 1940. As for Moscow, it has no true friends. Even the strategic partnership with India (a rich buyer of Russian defence equipment) could hardly be considered an alliance.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Irrespective of visible differences like these, there must be a deeper explanation for the fact that former allies (against antichristic figures like Napoleon Bonaparte and Adolf Hitler) are at odds with each other. Which are those?

Is there a true incompatibility between Russia and Great Britain? At a first glance, there are is a majority of atheists, hedonists, pseudo-Christians and abortionists in both countries…

UK’s population is growing thanks to immigrants (many of whom are Muslim), whilst Russia’s population is in decline because of poverty, corruption, alcohol abuse, which are just the visible effects of a dreadful moral decline.

But while Britain is sinking into a swamp of irreligiousness, at least for some Russians there is hope. There is nothing to hope for in the religion of political correctness of Britain but there’s everything a man needs for salvation in the Orthodox Church.

Just as Stalin did, when he desperately needed to halt Hitler’s panzers’ stunning advance, Putin is using the Orthodox Church as a counterweight to Western influence in his country.

However, he can only use some hierarchs and the human and corruptible side of the Church; neither Putin, nor anyone else could compromise or destroy the Lord’s true Church. None of Russia’s material and political assets are as valuable as the Orthodox faith.

Even after Russia will have lost everything (large territories, control of natural wealth, sovereignty, millions of people) – in a catastrophic world war, for instance – it will still remain one of the richest countries of the world in spiritual terms.

If only the same could be hoped for Britain! The more Britain has achieved in terms of civilisation, the more spiritually barren it is…

For generations, Russians have been accustomed with losing everything, and maybe only the bitterness of another devastating blow in historical terms will help them come to their senses and rediscover the meaningfulness of Orthodoxy.

For Britons, it is very likely that any earthly victory will inflate their delusions, while any defeat will push them into despondency. In either case, they seem doomed, as they’ve got not metaphysical lifebuoy in their inane quest for material prosperity.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday, 13 July 2012

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (35) – Friday, 13 / Vineri, 13

[EN] Around the world, more and more people don’t believe in God… It’s not fashionable anymore… [RO] În întreaga lume, din ce în ce mai mulţi oameni cred în Dumnezeu... nu mai este la modă...

[EN] But as the so-called irrational belief in God fades, crappish beliefs – and surely irrational fears! – flourish. [RO] Dar, pe măsură ce aşa-zisa credinţă iraţională în Dumnezeu se stinge, credinţe prosteşti – şi temeri iraţionale! – înfloresc.

[EN] In many parts of the world, people (albeit ‘civilised’ – not practicing Shamanism or Wicca) are afraid of number 13. [RO] În multe părţi ale lumii, oamenii (altfel ‘civilizaţi’ – nu practicanţi de Shamanism sau Wicca) se tem de numărul 13.

[EN] Its called triskaidecaphobia. When it’s Friday, 13, the fear is at it’s worst – some don’t even live their houses on such a day. [RO] Se cheamă triskaidecafobie.  Când este vineri 13, frica este cea mai rea – unii nici nu-şi părăsesc casele într-o astfel de zi.

[EN] In New York City, rich people – who would have descrided themselves as rational – were not afraid to rise skyscrapers… [RO] În New York City, oameni bogaţi – care s-ar fi descris drept raţionali – nu s-au temut să ridice zgârie-nori…

[EN] But they did not dare to name a 13th floor… This custom is as alive there as it was at the dawn of the last century. [RO] Dar nu au îndrăznit să numească un al 13-lea etaj. Acest obicei este la fel de viu acolo precum era la început de secol 20.

[EN] From the USA to EU countries and Russia, millions of people live with this fear – in milder or pathological forms. [RO] Din SUA până în ţări UE şi Rusia, milioane de oameni trăiesc cu această frică – în forme mai blânde sau patologice.

[EN] Few of them may be ‘practicing pagans’. Most are blind consumers of popular beliefs, wearing the noose of progress. [EN] Puţini dintre ei or fi ‘păgâni practicanţi’. Cei mai mulţi sunt consumatori orbi de credinţe populare, purtând laţul progresului.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Thursday, 12 July 2012

Înfruntând canicula… [Facing the heat…]

Unii ar prefera o bere australiană sau orice bere (într-un tren din UK, precum în poza de aici – deşi nu era caniculă :-)...

Alţii aşa-zisa bere de ghimbir’, care este tot un suc carbonat (inventat în SUA)...

Sau un suc cu bucăţele de aloe şi piersică produs în Arabia Saudită (cumpărat de aici)...

O cutiuţă nu prea atrăgătoare de îngheţată comunistă nu prea dulce (la Shanghai)...

Un suc de rodii proaspăt stors, cam înecăcios faţă de cel cu chimicale care imită aşa-numitul fruct al pasiunii (la Istanbul)...

O bucăţică, prea mică pentru cât de scumpă (la € 1), de nucă de cocos (pe străzile Romei)...

Bune toate, dar eu aş zice că un suc de guava (produs de o firmă din India, probabil în Ţările de Jos) merge cel mai bine...

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Monday, 9 July 2012

Coup d’état in Romania?! Or just an outburst of orange hysteria?[Lovitură de stat în România?! Sau doar o răbufnire de isterie portocalie?]

There are no tanks rolling down the streets of Bucharest, no one has been arrested or exiled, public gatherings are still taking place in the city centre. It’s Code Orange again – but not because of the political turmoil.

It’s the crazy weather once more – this time the scorching heat, not the heavy snowing and blizzards.

The ‘civilised world’ – the EU (especially Germany) + the USA & others – have expressed their concerns and preoccupation with the sad fact that their beloved orange hero of 2004 was wrongfully (so they claim) impeached a few days ago.

These high priests of democracy decry the fact that Băsescu could have been executed’ by votes in the Romanian Parliament. But it’s all a hysterical reaction.

Votes are no bullets. These are the same votes that have recently installed an Islamist (albeit moderate) president in Egypt, the same that sent spirited Nicolas Sarkozy to early retirement, and the same that will probably oust Angela Merkel from power in 2013.

Happen what may – a bigger evil than Băsescu can always befall Romania; but this is no reason for not removing the current evil – I am siding with those that, on July 29, will vote YES to confirm his impeachment.

He has never been the honest fighter for democracy, the defender of an independent judiciary, the committed supporter of the rule of law, nor the reformist whom the foreign media kept portaying over the past decade.

He has been an authoritarian, abusive, antidemocratic, and arrogant president who could never put up with the imperfections of Romania’s Constitution.

As a matter of fact, back in 2004, he had promised that he wouldn’t be an neutral president, but a kind of player-President.” And he surely kept his promise, and played aggressively.

Whether a man like him, considered to be a creation of the former Communist secret services, has already played all his trumps is difficult to say. Used to steering a 306-meter long oil tanker, Băsescu is skilled at turning adverse odds in his favour.

Exposing the plagiarism of the current Prime Minister only hastened his impeachment, although it wasn’t a decisive blow to his adversaries, that would assure the survival of his moribund orange regime.

The average voter doesn’t know what plagiarism is. But Băsescu may still have some aces left in his sleeves.

His orange supporters are enraged, desperately trying to convinge the Sublime Porte of 2012 – which is not Ottoman Istanbul anymore, but Brussels and Washington DC – that a coup d’état has taken place in Romania, thus a referendum would be illegitimate.

Some of their arguments are valid, yet so are many of those against Băsescu’s rule. He was not the enlightened reformist of democratic institutions often described by foreign fans and internal worshippers, but a rather constant saboteour of democracy.

Most of all, irrespective whether he did it constitutionally or not, he is a shameless liar – and his irresponsible lies amount to (if not even surpass) the gravity of high treason.

Out of his abundance of lies, it’s worth noting only those with catastrophical economic consequences. In the autumn of 2008, as the global economic crisis began breaking havoc elsewhere in the world, he said Romania would not be affected.

Even more so, he said the wages of teachers should be increased by 50% and accused the liberal Prime Minister of refusing to provide the funds for his irresponsible claims.

In the meantime, his orange clique (PDL) was promising a 6.5% percent economic growth for 2009. At the end of that year, the economy would contract by 7.2%.

A bit later, in January 2009, he said that Romania would not need an IMF loan. In May 2009, Romania loaned 20 billions euros from the IMF and the European Commission.

Where did the money go? In the coffers of foreign banks, in the pockets of ‘orange’ companies, but surely nowhere in the benefit of Romanians who refuse to bite the bullet.

Although prescribed as a life-or-death necessity, with obstinance and cynicism spit at the ‘lazy Romanians’, it is still arguable whether Romania was in a such desperate need of a bailout. Or was it more an experimetal medicine forced down our throats by Doctor Băsescu?

A year later, in May 2010, Băsescu subjected Romanians to a fierce austerity experiment – a 25% wage cut in the public sector, and a 5% VAT increase.

Some may argue that any of these are but inoffensive (to the degree they are constitutional’) lies and a kind of inherent mistakes of democracy that can’t be punished in any democratic society.

What if they are not as innocent as we are told they are? Băsescu’s orange gang was one of cunning profiteers, thus most of his (and his regime’s) apparent mistakes look like sheer premeditated crimes.

A yesman of Washington DC, of Brussels, and of Berlin (where some of his most voiceful supporters are heard these days), he did nothing in favour of Romania – only in favour of the orange myriad of interests that he patronized.

He is a fake hero of democracy, an indecent patron of a corrupt regime whom most voters in Romania (hopefully – it’s risky to say anything more these days) don’t want as president anymore.

There’s no lack of easily corruptible yesmen in Romania, therefore no one in Washington DC, Brussels or Berlin should worry about Băsescu being thrown into the dustbin of history.  

Romanians should be as concerned about the democratic world’s crocodile tears for the fate of Romanian democracy as those cynics in the aforementioned capitals were worried when Băsescu was pushing this impoverished and abused nation through the steepest chasm of austerity ever seen in the EU.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Thursday, 5 July 2012

Chestii d-astea, numai la britanici (36) [Things like these, only at the Brits]

La orice se gândeşte Statul dădacă (sau doar British Airways?)... inclusiv la a-i avertiza pe angajaţii din aeroporturi în legătură cu greutatea bagajelor pe care trebuie să le manipuleze.

De parcă nu si-ar putea da seama, ochiometric, cât de grele sunt unele geamantane, cei care le ridică pot citi o etichetă cu mesajul GREU” (HEAVY).

Cei care o lipesc trebuie să aibă în vedere că: Trebuie folosită [ea, eticheta] pe toate obiectele de peste 23 kg”.

Iar hamalii sunt preveniţi că S-ar putea să fie nevoie de ridicare asitată”, deşi nu se explică de către cine trebuie făcută asistarea.

Sau, poate, tocmai că se explică, căci se traduce cumva ceea ce ridicare asistată’ (assited lift) ar vrea să fie: Îndoiţi-vă genunchii”.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]